Ingrediente:

-o conservă d’aucy de sfeclă roșie Al Vapore, 300 g

-un dovleac plăcintar mediu

-3 căței de usturoi

-1- 2 fire ceapă verde

-1/2 lingură ulei de măsline

-frunze proaspete de busuioc

-o lingură oțet balsamic

-o lingură suc de lămâie sau portocală

-o lingură de miere

-sare, piper


Grad de dificultate: ușor.

Durata de preparare: 35 minute


Preparare:

Dovleacul:

Tăiem dovleacul în două, astfel încât partea rotundă de jos să poată fi utilizată și ca suport pentru salată. Restul dovleacului se curăță de coajă și se taie cubulețe. Atât cubulețele, cât și partea rotundă pentru suport se coc timp de 25 minute în cuptorul preîncălzit la 180-200 ⁰C.

După ce s-au rumenit ușor, se lasă la răcit.

Compoziția:

Se desface conserva de sfeclă roșie, se scurge de suc, iar cubulețele de sfeclă se toarnă în dovleacul suport deja copt. Adăugăm cubulețele rumenite de dovleac copt și le amestecăm, obținând astfel un amestec de sezon foarte colorat.

Pentru aromă, pregătim un dressing cu miere, ulei de măsline, oțet balsamic și suc de lămâie sau de portocală. La final, adăugăm puțină sare.

Venim în completarea amestecului de sezon cu usturoiul tăiat mărunt și firele de ceapă verde tocată, după care asezonăm cu dressingul preparat anterior. Decorăm cu câteva frunze de busuioc (dacă avem).