Azi e zi de Mărțișor, startul la mâncat ușor

Știi „rezoluția” aceea de la 1 ianuarie, când ne-am propus cu toatele că anul acesta gata cu mâncarea grea, că dăm divorț de cartofii prăjiți și că trimitem burgerii într-o lume mai bună? Nu știm cum sunteți voi, dar pe noi hotărârea asta strașnică ne-a ținut …17 zile.

Dar, desigur, orice idee bună merită o a doua șansă. Pe care i-o vom da, ați ghicit, de la 1 martie. Deși încă e frig, va veni precis și vremea aceea bună, când vom vrea să fim superbe, zvelte și pline de energie. Ei bine, dragile noastre, strălucirea din acele momente se pregătește din timp! Să ne bucurăm că iarna ne mai dă un răgaz și să ne pregătim temeinic pentru o primăvară în care să arătăm și să ne simțim minunat!

Unii oameni consideră că dacă au un plan, e bine să nu-l împărtășească nimănui. Noi facem parte din categoria exact opusă, care crede că prietenii pot veni cu idei bune și energie pozitivă, care să facă lucrurile să meargă ca pe roate. De aceea, vom începe noua viață sănătoasă cu o petrecere la care vom invita cele mai bune prietene și vom servi gustări ușoare și colorate, proaspete și .....mmmm ușor de făcut. Adică va fi o petrecere la care savoarea va fi oferită de d’aucy.

Dar cine sunt fetele astea? Niște zâne de prietene, toate simpatice și zglobii, doar că una postește, dar vrea să mănânce ceva gustos, una se pregătește pentru un maraton și vrea ceva consistent, a treia este pur și simplu mofturoasă și nimic nu e suficient de bun pentru ea, iar cine scrie vrea ceva dulce. Care nu îngrașă, desigur!

Ne-ar trebui talentul lui Cătălin Scărlătescu pentru a mulțumi atâtea gusturi și pofte. Așa încât ne-am inspirat de la el pentru mica noastră petrecere, și ne descurcăm de minune.

Prietena care ține post

Pentru ea vom face un preparat delicios, care să-i meargă la inimă: hummus. Vom folosi două cutii de năut d’aucy (pentru că hummusul place la toată lumea), pe care îl vom transforma în pastă și în care vom adăuga tahini din belșug, semințe măcinate de coriandru și chimen și un pic de ulei de măsline pe deasupra. Pentru că ei îi place să mănânce iute, vom adăuga și niște boia iute și câțiva fulgi de chilli. Vom servi această minune onctuoasă cu felii de ardei roșii și verzi, morcovi cruzi și gulii.

Prietena care dorește ceva mai consistent

Consistent, dar să nu pice greu. Complicat! Hmmm.... o să-i pregătim o salată de ton cu mazăre și porumb, ambele de la d’aucy, în care vom adăuga pulpă de grepfruit roșu, pătrunjel verde și capere. Vom servi această bunătate într-o jumătate de grepfruit roșu. Cealaltă jumătate o vom umple pentru restul curioaselor. (Ia să vedem cine se bate pe ea!)

Prietena mofturoasă

Ei îi comandăm ceva din oraș! Glumim, dar perfecționismul și așteptările ei ne dau fiori. O să încercăm ceva care să-i ia ochii prin contraste: salată de sfeclă roșie, cu rucola și alte verdețuri, brânză de capră, nuci coapte și un strop de sirop de arțar. Sfecla roșie e gata pentru că folosim o conservă d’aucy, nucile le coacem imediat, e ca și făcută!

Și ceva dulce pentru gazdă

Pentru gazdă, yummy, o bunătate! N-am vrea să demonstrăm aroganță și să facem o prăjitură de morcov sau o tartă cu cremă de sfeclă. Dar o salată cu legume și fructe va fi și savuroasă, va potoli și pofta de dulce și va fi și ... salată! Așa că vom amesteca fasole roșie boabe de la d’aucy cu mango, zeamă de lămâie, ceapă și pătrunjel și ne vom îndulci un pic. Iar aceasta va fi încoronarea unei mese de care sperăm să fie toată lumea mulțumită.

A, și să nu uităm: există câte o conservă d’aucy pentru toate gusturile și poftele. Vă dorim inspirație și poftă bună! Iar la final un selfie, ca amintire.